Coregraful Mihai Mihalcea a murit. Ultimul interviu cu artistul Mihalcea şi primul interviu cu Farid Fairuz

26 feb 2010, 18:22 | Actualizat (acum 32 min)

Adriana Gheorghe / REALITATEA.NET

Mihai Mihalcea, directorul Centrului Naţional al Dansului din Bucureşti (CNDB) şi renumit coregraf român prezintă, în acest weekend, spectacolul „Bun rămas! (sau despre discretele scăpări ale sistemului limbic)”, în premieră, la Sala Rondă, la ora 19. Spectacolul a fost anunţat ca fiind semnat de coregraful libanez Farid Fairuz, care a acuzat, în presă, direcţia CNDB că refuză să plătească serviciul unor vrăjitoare fără de care nu ar fi putut continua repetiţiile. Mihalcea a admis zilele trecute că Farid Fairuz este un proiect al său. Am vorbit cu Mihai Mihalcea pentru a înţelege de ce a fost nevoie să devină Fairuz pentru a face un nou spectacol.

Reporter: Când ai făcut cel mai recent spectacol de dinaintea celui care are premiera sâmbătă? Când ai avut o premieră în România? Nu pari a fi fost foarte prezent pe scena CNDB în ultimii ani, de aceea întreb care e intervalul normal pe care-l laşi între piese şi în ce fel te-a afectat ipostaza de director al Centrului Dansului şi responsabilităţile implicite?

Mihai Mihalcea: Cel mai recent spectacol a fost “My song, best shoes, the cake, first flight, my friends, the passport, and the work I do”, pe care l-am creat anul trecut pentru Silesian Dance Theatre din Polonia. Ultimul spectacol la care am lucrat în România este însă “Stars High in Amnesia’s Sky”, în 2003, dar premiera sa avut loc la Berlin. A urmat o pauză de câțiva ani în care n-am creat nici un spectacol, dar am avut câteva intervenții, cum au fost: „Peisaj cu habitus național – intervenție pe fundal gri” sau “Nespus”, o piesă cu o unică reprezentație având 10 invitați care nu știau ce urmează să facă înainte de a urca pe scenă. Au fost invitați în fața publicului pentru a semna contractele și pentru a afla conținutul la care trebuie să se refere prin ceea ce urmau să facă. A mai fost și versiunea specială de celebrare a 10 ani de existență a piesei “Vii la spectacol și primești un extra burger!”, dar aceasta nu poate fi considerată o nouă creație.

Actualul spectacol - “Bun rămas! (sau despre discretele scăpări ale sistemului limbic)” - vine după o pauză de aproape 7 ani în care n-am creat nimic nou pentru scenele de la noi.

În această pauză destul de lungă mi-am asumat alte responsabilități care trebuiau preluate de cineva la un moment dat. Imediat după ’90 am simțit că este nevoie ca artiștii să-și creeze contextul de care au nevoie, iar acum chiar aveam șansa să producem mai mult decât niște cadre efemere. Ca urmare, mi-am dedicat tot acest timp unei singure cauze care ajută la crearea contextului de care pomeneam.

Mi-am propus să nu amestec cele două planuri și ipostaze deoarece n-aș fi avut timp pentru nici una dintre acestea și aș fi devenit frustrat.

De obicei las pauze mari între două spectacole create, din nevoia de a mă detașa complet de cele anterior lucrate. Îmi doresc să nu mă repet la nivel de abordare, mijloace și instrumente cu care lucrez. Sigur că experiențele anterioare rămân prezente în mine, dar cred că fiecare conținut nou de care mă apropii necesită o abordare și o tehnică de lucru diferite. Fără distanță suficientă cred că este periculos și neigienic. Intrat dintr-o producție în alta n-aș face decât să mă repet pe mine însumi, să mă diversific poate în reproducerea acelorași procedee de lucru care mi-au demonstrat că funcționează. M-aș plictisi însă de moarte. Îmi place să pornesc la drum complet “inocent” și încerc să creez un spectacol fără să știu “cum se face”. Ca și cum ar fi prima oară când fac asta…

Rep.: Cum a apărut Fairuz şi ideea de identităţi fictive? Are legatură cu acumularea unei tensiuni mai speciale sau e pur si simplu un nou proiect al tău, tu obişnuind să propui ceva relativ diferit dacă nu total diferit de la un spectacol la altul. Cine e Fairuz? Ţi-e prieten, duşman? Îl iubeşti? Să ne pară bine sau rău că ne-am împrietenit pe Facebook (Fairuz ducând o întreagă campanie de împrietenire cu presa)?

M.M.: Trebuie spus de la bun început că nu este vorba despre o strategie conștientă și, în nici un caz, despre o campanie PR pentru noul spectacol. Lucrez foarte intuitiv în tot ceea ce fac. Probabil că tensiunea acumulată de când mă ocup de managementul CNDB și-a găsit o formă de evadare. Nu știu. Cert este că numele meu a fost uzat în ultimii 5 ani în legătură cu funcția de director al CNDB. Simțem nevoia să creez ceva nou, dar auzul aceluiași nume folosit anterior pentru anumite circumstanțe, mă punea într-o incompatibilitate. Mă simțeam inadecvat purtând același nume în ambele ipostaze. Am simțit că Mihai Mihalcea nu mai poate funcționa ca artist. A devenit captiv, director de instituție publică, un hârțogar care, aflat în fața multitudinii de probleme instituționale, devine obligat să schematizeze, să simplifice și să transforme realitatea complexă în ceva mai ușor de încadrat și de gestionat. Exact pe dos decât sunt eu ca artist. În plus, Mihalcea e responsabil, trebuie să fie lucid și decent. Eu, Farid, îmi permit să ma hazardez în elucubrații și deliruri, să mă pierd în ideologii și religii diferite, să mă joc “politically incorrect”, să experimentez, să testez. Dar Farid Fairuz, acest rezultat al plonjării în ficțiune, este mai mult decât o simplă biografie inventată. Ficționând mi-am dat seama că mă apropii foarte tare de o altă latură a mea și a realității. Dintotdeauna am fost atras de lumea arabă. De muzică, de limbă, de gastronomie. În anul 2000 am creat un spectacol inspirat de această lume, după romanele lui Tahar Ben Jelloun. “Hammam/Prizonier în cutia toracică” era poate primul semn al seducției pe care o reprezintă pentru mine această zonă.

Și mai este ceva pe lângă toate acestea. Am senzația că noi, românii, suferim de inadecvare cronică. Consider că spațiul public este plin de deliruri de toate felurile, pe care lumea se pare că le ia în serios. Iată că artiștii apar mai nou drept arhangheli care simt misiunea de a ne salva nația binecuvântată. În general, nivelul și calitatea discursurilor și al dezbaterilor publice sunt deseori lamentabile, iar aproape toate televiziunile comerciale au ajuns la un nivel inacceptabil al calității emisiunilor. Divertismentul este aproape generalizat și copleșitor. În plus, nimic coerent articulat și credibil nu pare să vină din sfera politicului. În acest context îmi vine să spun că nimic nu mai poate fi luat în serios și că lucrurile astea este imposibil să nu dea rezultate de un anumit fel. Ca urmare Farid Fairuz se simte tentat să se ducă în zona divertismentului extrem, al provocării maxime. Ceva de genul: “Vreți divertisment? Să vedem cât vă puteți asuma când divertismentul devine hardcore!”

Nu este însă previzibil cine este și ce va face exact Farid Fairuz de-acum încolo. Cert este că Mihai Mihalcea a fost total ocupat de acest personaj și că numele său nu va mai apărea ca nume de artist deloc.

Rep.: Cum simţi piesa asta faţă de cea anterioară sau faţă de restul lucrărilor tale?

M.M.: Este prea devreme să mă pronunț. Deși sună pretențios, aș spune exact ceea ce am simțit după “Stars High…”, că spectacolul lucrează asupra mea, nu eu asupra spectacolului. Înțeleg ceea ce am creat după o vreme.

Rep.: De ce să vină publicul amator de dans contemporan la premiera ta?

M.M.: Ca să vadă cât de cameleonic și neîngrădit poate să fie dansul contemporan.

Rep.: De ce să vină publicul nu neapărat cunoscător de dans la premiera ta?

M.M./Farid Fairuz: Dau două versiuni. Mihai Mihalcea: “Chiar nu știu. Ar însemna să-mi fac singur reclamă, ceea ce e penibil”. Farid Fairuz: “Pentru că e cea mai tare feerie extrasenzorială care există la noi! Un spectacol în care fumul nu e fum, regia nu e regie, coregrafia nu este coregrafie, magia nu e magie, iar tot ce zboară se manâncă!”

Pentru mai multe detalii despre locaţie şi rezervări, accesaţi site-ul CNDB.